back to top
RON - Română (nou) leu
EUR
4,98
USD
4,86
GBP
5,93
-2.4 C
Târgu Mureș
RON - Română (nou) leu
EUR
4,98
USD
4,86
GBP
5,93
-2.4 C
Târgu Mureș
spot_img
UmanitarApel. 2500 de copii au nevoie de voluntari

Apel. 2500 de copii au nevoie de voluntari

Data:

Asociatia Lindenfeld a lansat acum șapte ani programul Ajungem Mari, prin care ajuta 2500 de copii instituționalizați sau din medii defavorizate să se dezvolte normal. Acum însă e nevoie de voluntari care să-și dedice trei ore săptămânal pentru a pune umărul la această acțiune. Redăm apelul organizației.

”Mulți cred că voluntariatul este numai despre a da. Însă cel care își dedică timpul și energia pentru cei care au mare nevoie primește în schimb zâmbete, îmbrățișări, prietenii, simte empatia și recunoștința, apoi își dezvoltă încrederea în el. Se transformă emoțional, devine un om și mai bun, chiar împlinit.

Așadar, facem apel la sprijinul vostru pentru a strânge cât mai mulți prieteni voluntari care să ofere, dar și să primească. Ei le vor fi alături, fizic și online, celor peste 2.500 de copii și tineri din centrele de plasament, apartamentele și căsuțele de tip familial cu care lucrăm în București și 23 de județe.

Voluntarii pe care îi căutăm sunt oameni implicați, serioși și dornici să dedice 3 ore pe săptămână, timp de cel puțin 8 luni, indiferent în ce domenii de activitate lucrează sau ce abilități au.

Experiența de voluntariat este una frumoasă, iar cei care au trecut deja prin ea spun că au învățat enorm de la copii:

„Emoția întâlnirii cu copiii încălzește inima oricui. Orice pas făcut alături de un copil înseamnă un viitor adult echilibrat, încrezător în el și în cei din jur, lucru de care ei au mare nevoie. Cu cât mai mulți voluntari, cu atât mai mulți astfel de adulți”, a transmis Iuliana Baciu-Ersen, voluntar de trei ani în cadrul programului Ajungem MARI”.

Contact: pagina de Facebook Ajungem MARI, iar detalii complete puteți găsi pe www.ajungemmari.ro în secțiunea „Devino voluntar”.

Urmărește-ne pe Google News

CeasulCetatii.ro este un proiect de jurnalism care își păstrează independența față de orice influență politică, ideologică sau comercială.

Dacă doriți să susțineți jurnalismul independent, puteți contribui cu donații către CeasulCetatii.ro aici.

De ce să ne susții?

Susținerea jurnalismului independent: Donând la CeasulCetatii.ro contribuiți direct la menținerea unei surse de informare neafiliate politic sau comercial. Acest lucru asigură că informațiile sunt prezentate obiectiv și fără influențe externe.

 

 

 

Distribuie:

Populare

Recomandari
Related

Încă un milionar scăpat de justiție

700 de milioane de euro n-am face cei mai...

De ce protesteză polițiștii? O emisiune care lămurește

Diseară, de la 20.10, revin pe micul ecran cu...

Condiții inumane pentru copiii cu dizabilități

Astăzi, o anchetă inopinată a CRJ în județul Mureș...

Sindicatul polițiștilor atacă măsurile guvernului prin două acțiuni

La fel ca omologii din toate județele, Europol Mureș...